Răspuns:

Cum ziceam, am pornit la drum cu dorinţa arzătoare de a fi mămică de fetiţă. Apoi am decis ca, pentru orice eventualitate, să mă pregătesc psihic şi pentru vestea de… sex masculin. Şi cam asta am făcut vreo şase săptămâni. Aşa că mare mi-a fost mirarea când la întrebarea „şi puţa? unde-i puţa?”, medicul mi-a zis că nu-i.

Nu am ştiut dacă să sar în sus de bucurie sau nu. Mi-am dat seama, că, până la urmă, sexul micuţului este un detaliu. Şi acum, că îl cunosc, parcă nu-mi place că s-a pierdut misterul. Cred că aş fi putut rezista până la capăt fără să am răspunsul la obositoarea întrebare pe care mi-o adresa mulţimea.

Depăşesc, însă, momentul-surpriză şi mă bucur pentru copilul meu că e bine. Ştiu că toate ecografele astea nu-i prea plac, că îi invadează intimitatea. Ne-a demonstrat-o cu ocazia ultimelor două vizite la gine. Ieri, spre exemplu, ne-a tratat pe toţi cu spatele 🙂

Important este că mami şi tati o iubesc şi că acum se dau de ceasul morţii să-i găsească un nume. Tati are cele mai multe idei, e drept. Şi la fel de drept este că foarte multe scârţâie. Mi-e drag de numa că-l văd că se implică. Şi că vrea să-şi cumpere puşcă, să-şi protejeze odrasla de peţitori :))

Are mama o fetiţă, cât un ghemotoc!

Fată sau băiat?

Mâine, la 17.45, viitorii părinţi Marton au programare la gine. Pentru 4D. În realitate, prin vizita la medic, cei doi speră să primească răspunsul la o întrebare devenită laitmotiv iritant: „Şi ce-o să aveţi? Cum? Nu ştiţi încă? Păi aveţi burtică mare!”” Şi-apoi apucă-te să le explici tuturor, că de fapt tu ai mers la medic, ţi-ai manifestat curiozitatea de a afla sexul pruncului, numai că altcineva e şeful/şefa. Dacă puiul e mai ruşinos şi nu a vrut să-şi arate splendoarea, ce treabă are lumea?

Doar că întrebarea ce mi se punea de zeci de ori într-o zi mă dispera deja. Nu ţineam cu ardoare să ştiu daca e fetiţă sau băiat, dar acum sper din inimă să aflu ca să poată sta lumea liniştită.

Nici nu ştiu ce îmi doresc. Am pornit la drum mai mult decât hotărâtă: tre să fie fată! Cele 20 de săptămâni ce s-au scurs până acum au schimbat totul. Parcă nu m-aş supăra dacă va fi băiat. Ar trebui să semene cu mine, deci să fie un scump :)) Oricum, un lucru e sigur: mi-aş dori să preia din caracterul tatălui.

Dilema se rezolvă mâine seară. Şi tot de mâine seară viitorii părinţi Marton pot începe să cugete la un nume. Până acum, m-am adresat puiului la masculin, că doar ăasta e genul cuvintelor „copil”, „bebe” etc.

Am emoţii pentru mâine. Nu neapărat pentru că vom şti sexul micuţului, ci pentru că ştiu că îl voi revedea. Puiul mamei mic!