Io nu mai merg de martor!

Am vrut sa fac un bine si am fost de acord sa depun marturie pentru o cunostinta care divorteaza. Pacat ca nu mi-a zis nimeni inainte la ce ma inham.

Prima infatisare a fost acum vreo cateva luni, cand, ca un bun cetatean m-am prezentat spasita la tribunal. Am galopat degeaba de la munca, nu de alta dar procesul s-a amanat. A urmat inca o infatisare dupa cel putin o luna. N-am mai mers. Ca n-aveam chef, ca ma enervasem pentru drumul degeaba facut anterior si pentru ca speram sa nu se tina nici de data asta. Asa a si fost: nu s-a tinut. Si asta din vina mea, ca n-am fost acolo. Speram sa conteze ca-s gravida si ca vine barza in curand.

Nu a contat. Am primit la ai mei acasa o instiintarea ca trebuie sa ma prezint, altfel ma amendeaza. M-am conformat cererii. Treaba e ca nici n-am apucat sa ies din casa, ca primesc un telefon de la munca. Ma cautau jandarmii, care aveau pe numele meu un mandat de aducere!

Jandarmii erau la a treia incercare de a da de mine in respectiva dimineata (adica ieri), dupa ce in prealabil m-au cautat la ai mei, apoi la ex-locul de munca. I-am explicat organului de la capatul firului sa stea linistit, ca ma prezint la proces. Jaba!

A trebuit sa vina dupa mine acasa – cica asta-i procedura – si sa ma transporte cu masina Jandarmeriei Romane. S-apoi sa vedeti chin pana m-am urcat cu burtoiul din dotare in ARO-ul albastru si rablajit! Si ce bine mi-a sezut urcand treptele tribunalului incadrata de oamenii in uniforma de parca eu eram ucigasul lu’ Mararu.

Asa ca, fratilor, de aveti planuri de divorteala, uitati ca exist.

Uite casa, nu e casa

Dacă mi-a fi zis cineva imediat după nuntă că ne prinde luna noiembrie în altă parte decât la noi acasă, i-aş fi răspuns că vorbeşte bălării. Ei, bine, surprize-surprize. Familia Marton junior are încă ţoalele depozitate prin geamantane şi saci. Am renunţat la statul în chirie în urmă cu două luni, convinşi că în câteva zile ne mutăm ân căsuţa noastră. Vezi să nu!

Ori suntem noi ghinionişti, de am dat peste cei mai neserioşi meşteri, ori aşa-s toţi. Nenea cu care ne-am înţeles să ne reamenajeze apartamentul s-a angajat să-şi facă treaba în 3 săptămâni, cu o echipă de 3 persoane. Cu excepţia a 2 zile, a lucrat de unul singur. Iar cele 3 saptamani au devenit… 7.

Producătorul de mobilă s-a angajat că-mi termină dormitorul într-o săptămână. Au trecut trei şi nu am primit decât patul…

Între timp, fac shopping pentru bebic şi le pun bine pe la mama, pe la socri ori prin camera apartamentului nostru, transformată în depozit provizoriu. Sper ca toată situaţia asta să ia sfârşit săptămâna asta. Să nu uităm că avem un bebe pe drum şi camera nu-i este pregătită.

Gânduri cu burtă

Am început numărătoarea inversă: mai sunt cel mult 7 săptămâni până la marele eveniment. Eu una sper să-mi cunosc copila ceva mai repede, nu de alta dar ar fi şi în avantajul ei – pe termen lung – să existe ceva distanţă între data naşterii ei şi Crăciun. Nu-i totuna să primeşti cadouri distincte cu ocazia celor două evenimente ori să te alegi cu un dar 2 în 1. Eu mi-am făcut datoria şi i-am explicat ce şi cum. Rămâne de văzut dacă mă bagă în seamă ori dacă mă moşteneşte.

###

Trebuie să recunosc că îmi este tot mai greu în postura de gravidă. Deşi am avut marele noroc să o moştenesc pe mama, în sensul că am pus pe mine rezonabil (nici 10 kile în 33 de săptămâni) şi am fost ocolită, cel puţin până acum, de vergeturi, nu am scăpat de dureri. Mă dor încheieturile într-un hal… iar dacă e şi noapte, atunci e chin când trebuie să mă întorc de pe o parte pe alta. Oi fi eu prea sensibiloasă? Oricum, un lucru e cert: abia aştept să-mi ţin fiica în braţe.