Dilemă

Azi, am 38 de săptămâni de sarcină. Asta înseamnă, spune Google, că bebe se poate naşte oricând, fără probleme. Ca urmare, orice senzaţie ciudată pe care o resimt mă sperie, mai ales că de câteva zile mă doare bazinul şi spatele.

Ca să nu intru în panică, încerc să nu mă gândesc că în foarte scurt timp voi fi mămică. Mă sperie gândul că nu mă voi descurca, dar, în acelaşi timp parcă m-am cam săturat de starea de graviditate. Asta chiar dacă mă număr printre norocoasele care nu au pus tone pe durata celor 9 luni. Până acum, vreo 13-14 kile, cred. În rest… picioare şi degete umflate (verigheta nu mai intră de ceva vreme), slabă rezistenţă la efort şi somn chinuit noaptea. BTW: Mi-e un dor nebun să dorm pe burtă!

Mâine, o nouă vizită la gine. Ultima dată, medicul bătea apropo că ar putea fi nevoie de cezariană. Dacă mă întrebaţi pe mine ce aş vrea (cum a făcut-o, de altfel, şi el acum vreo lună), habar n-am ce să răspund. Pe de o parte, cezariana mi-ar aduce bebele mai repede pe lume şi m-ar scuti pe mine de travaliu. Pe de alta, naşterea normală cică e mai ok pentru bebe şi implică durere doar o zi, durere pe care toate spun că o uiţi repede de tot.

Eu habar n-am. Mămicile pe care le ştiu se întrec în a-mi recomanda ba o variantă, ba alta. Cred că, până la urmă, tot medicul va fi cel care decide. Şi feelingul meu zice că cezariana va ieşi învingătoare, nu de alta dar nu-l va trezi din somn pe dl. doctor.