Meniu de creşă

Azi-mâine se termină maternitatea, aşa că întrebarea „ce facem cu copilul” ne cam dă bătăi de cap. Am întors şi pe faţă şi pe dos variantele pe care le avem la dispoziţie – vreo 2-3 la număr – şi am optat pentru cea mai ok. Sau cel puţin aşa am considerat-o până acum vreo câteva ceasuri: dăm copilul la creşă.

Am zis că mi-a ajuns atâta stat acasă, prin urmare, din septembrie, back to work, iar pruncul – cum tot e topit după copii – să meargă la creşă. Ne-am pornit azi până acolo (la creşă, adică – singura, de altfel, din oraş), să vedem ce şi cum. N-a fost să fie, cu mini-vacanţa de 1 mai.

Totuşi, ziua a fost… productivă, întrucât am cunoscut-o pe una din asistentele de la creşa cu pricina. Am asaltat-o pe biata femeie cu o sumedenie de întrebări, iar răspunsurile primite m-au cam pus în încurcătură. Nu mi-a plăcut absolut deloc ce am aflat cu privire la alimentaţia copiilor. De când am început diversificarea, adică de la 4 luni şi o săptămână, am fost mega atentă cu ceea ce mănâncă fata mea. M-am străduit să-i dau alimente sănătoase, multe fructe şi legume, ouă şi carne de pui de la ţară, fără sare ori zahăr, niciodată prăjeli, veci carne de porc ori mezeluri. Eram conştientă că nu o voi putea ţine mereu pe drumul ăsta, că până la urmă tot ar fi făcut cunoştinţă cu brânza topită şi cu crevurştii. Am zis că, atât cât se poate, copilul să pape sănătos.

Mno, adio toate astea, de mergem la creşă. Bine-aţi venit sarmale, chiftele, şniţele, lapte caramel (a.k.a. lapte colorat şi îndulcit cu zahăr ars), ciorbă cu îngroşală! Toate fac parte din meniul unui copil cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani! De ce oare ar avea nevoie organismul unui copil de făină amestecată cu smântână în ciorbă? De ce nu poate fi smântână şi atât? De ce sarmale, când astea-i cad greu şi unui adult? De ce atâta prăjeală, când poţi face chestii delicioase şi fără să sfârâie uleiul? De ce zahăr ars în lapte, când pruncul meu îşi bea laptele neîndulcit fără să comenteze?

Şi-apoi ne mai mirăm că sunt atâţia copii obezi!

Unele dintre prietenele mele, mămici şi ele, spun că sunt eu exagerată. Asistenta cu care am vorbit susţinea că e normal ca un copil de peste un an să mănânce din aceeaşi oală cu un adult, ca să-l pregăteşti pentru ce va urma. Eu una nu-s de acord cu treaba asta şi nimeni nu o să mă convingă să gândesc altfel. Fetiţa mea mănâncă sănătos, e un copil zdravăn, ultra plin de energie. Va face şi ea cunoştinţă cu „mâncarea de oameni mari” treptat, pe măsură ce va mai creşte.

De ce nu avem şi noi un Adi Hădean cu Farfuriile lui curate cu tot?

Aşa că, ne-am întors de unde am pornit: „Ce facem cu copilul?”

Anunțuri