Jurnal de cresa (II)

În timp ce altor prunci le zboară lacrimile şi mucii când părinţii îi lasă la creşă, a mea se simte acolo, ca acasă! Şi-i place atât de mult, că nu este zi în care să nu-i pomenească pe cei de la creşă: Luca, Ildy, Libia (Lidia), Lalisa (Larisa), Babi (Gabi), Laleş (Rareş), Dola (Dora), Moni, Anca, Maia… Sunt mai mult decât încântată de felul în care s-a adaptat! Ca să nu mai spun că a evoluat teribig graţie orelor pe care le petrece zi de zi în colectivitate!

Vorbeşte toată ziua, că am ajuns să mă întreb cu cine-o fi semănând (lol!). Zilele trecute am surprins-o când le „citea” o poveste animalelor aranjate într-un semicerc perfect în faţa ei… E curioasă foc: „mami, ata tzei?” şi are o memorie fantastică.

Doamnele de la creşă  mi-o laudă mereu, că e teribil de prietenoasă şi cuminte. Are o singură hibă: ronţăie una dintre marginile patului şi deşiră cu dinţii păturica. Treaba asta mă aduce în pragul disperării, nu de alta dar bonele trebuie să stea geană pe ea ca să nu se înece ori să se rănească. Şi fata mea nu vrea nicicum să renunţe la obiceiul asta. Cum ajungem la cresă: „Mami, pap patu”. Când ne întâlnim acasă şi o întreb cum a fost la creşă: „Pap patu, mami”. Şi de nu i-am explicat că-şi strică dinţii, că stică patul, că nu ne mai primeşte la creşă, că se supără Ildy (educatoarea) pe ea, că o cearta Ildy pe mami… degeaba! Eventual se linişteşte pentru o zi, după care o ia de la capăt…

Aşa că dacă vreo mămică are vreo idee strălucită care ne-ar putea ajuta… Eu sunt pe recepţie!